VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Investiție de 10 milioane de euro la Aeroportul Iași: proiectul pentru terminalul T3, aprobat

Aeroportul Internațional Iași continuă să fie modernizat, pentru a răspunde cerințelor pasagerilor și standardelor internaționale.

În cadrul emisiunii Față în față de la Viva FM, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a explicat că proiectul pentru terminalul T3 a fost aprobat, cu o investiție de aproximativ 10 milioane de euro.

Lucrările fac parte dintr-un program amplu de dezvoltare a județului, alături de drumuri județene și centuri ocolitoare, cu scopul de a facilita mobilitatea și de a atrage investiții.

Alexe a subliniat că, indiferent de simpatiile politice, toate proiectele pentru dezvoltarea județului au primit susținerea consilierilor locali:

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate