VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Alertă medicală la Iași: trei minori din aceeași familie, suspectați de malarie după o călătorie în Africa

În cursul zilei de 23 martie 2026, au fost confirmate trei cazuri suspecte de malarie la minori, evaluați într-o unitate medicală din municipiul Iași, transmite Ministerul Sănătății. Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, recent întorși dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa. Doi dintre aceștia au fost diagnosticați prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic, iar al treilea copil este contact, aflat în monitorizare, fără confirmare de laborator la acest moment.

Debutul simptomelor a inclus manifestări digestive (diaree, vărsături) urmate de febră, în cazul a doi dintre copii, iar pentru cel de-al treilea simptomatologia este ușoară, de tip respirator. Starea generală a pacienților este stabilă.

Conform procedurilor medicale și epidemiologice în vigoare, s-a dispus transferul tuturor pacienților către Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în vederea confirmării diagnosticului, inițierii tratamentului specific și monitorizării evoluției.

Direcția de Sănătate Publică a fost informată, iar ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Malaria este o boală transmisă prin înțepătura unor țânțari infectați (Anopheles), specifici zonelor tropicale și subtropicale, precum Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activități obișnuite din comunitate.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – 2025, un an dificil dar stabil pentru autostrăzile Moldovei

Primăria Piatra Neamț continuă campaniile de sterilizare a câinilor

Alertă medicală la Iași: trei minori din aceeași familie, suspectați de malarie după o călătorie în Africa

TILIA 2026: Iașul devine centrul dezbaterilor despre dezvoltarea orașelor din România

Știri sugerate