În perioada 30 martie – 3 aprilie vor avea loc Zilele Colegiului Naţional „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, prilejuite de aniversarea a 65 de ani de activitate.

Sub motto-ul „65 de ani de tradiție, educație și performanță”, evenimentul va reuni elevi, profesori, absolvenți și invitați speciali, într-o serie de activități menite să evidențieze atât realizările academice, cât și implicarea în viața comunității.
Programul va include conferințe, dezbateri și simpozioane, concursuri de creație și arte vizuale, ateliere și proiecte Erasmus+.
De asemenea, vor avea loc expoziții artistice și florale, activități sportive, demonstrații de robotică și acțiuni dedicate protecției mediului.
Nu vor lipsi momentele dedicate tradiției, prin prezentarea meșteșugurilor populare, dar nici evenimentele festive, precum seara absolvenților și spectacolul artistic „Ștefan are talent!”.