VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Șeful Poliției Locale Suceava crede că regulamentul pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu este perfectibil

Șeful Poliției Locale Suceava, OVIDIU DOROFTEI, a precizat că Primăria reședință s-a inspirat din experiența altor orașe din țară pentru a întocmi regulamentul de atribuire prin licitație a locurilor de parcare de domiciliu, care a stârnit numeroase critici în rândul posesorilor de autovehicule.

El a declarat că și tariful de pornire, în valoare de 500 de lei pe an, este de luat în seamă, dar “mult mai importantă” este posibilitatea găsirii facile a unui loc de parcare.

DOROFTEI a detaliat programul de organizare a licitațiilor de atribuire.

Reamintim că primarul VASILE RÎMBU – suspendat 6 luni din PSD – a precizat că o comisie a Consiliului Local va reanaliza tariful actual de 500 de lei.

Săptămâna trecută, președintele PSD Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, a declarat că RÎMBU trebuie să revină asupra regulamentului, deoarece în campania electorală din 2024 a promis că locurile de parcare de domiciliu nu vor fi taxate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitori și critici literari în dialog: „Literatura care ne unește”

Cinci zile de festival în Campusul Tudor Vladimirescu: concerte, sport și distracție la TUIASI

Încep lucrările pentru construirea a două blocuri ANL în cartierul Dărmănești din Piatra Neamț

Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2026, ediția a X-a

Știri sugerate