Peste 31.000 de persoane vulnerabile din regiunea Nord-Est vor fi incluse într-un program de screening pentru depistarea cancerului colorectal, derulat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în parteneriat cu Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi Asociaţia Institutului Regional de Oncologie Iaşi.
Iniţiativa face parte din proiectul COLONPREV – Prevenţia cancerului colorectal prin screeningul populaţiilor vulnerabile, finanţat prin programele regionale dedicate prevenirii şi depistării precoce a acestei boli.
Proiectul a fost aprobat să se desfăşoare până în decembrie 2029 şi urmăreşte creşterea accesului la servicii de screening pentru persoanele vulnerabile din regiunea Nord-Est, cu vârste între 50 şi 74 de ani, prin identificarea, informarea şi testarea celor eligibili.
În cadrul programului vor fi informate, consiliate şi mobilizate cel puţin 31.568 de persoane din grupuri socio-economice vulnerabile. În primul an de implementare, organizatorii îşi propun să ajungă la minimum 4.100 de persoane.
Pentru a facilita accesul la servicii medicale, proiectul include şi servicii de sprijin pentru persoanele vulnerabile, precum transport, acompaniere, consiliere sau alte forme de suport logistic, menite să reducă barierele care împiedică participarea la programele de screening.