Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare și o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă pentru mai multe regiuni din țară.
Potrivit specialiștilor, avertizarea intră în vigoare vineri, 6 martie, între orele 08:00 și 20:00, iar printre zonele vizate se află și regiunea Moldova, implicit județul Iași.
Conform datelor transmise de meteorologi, în intervalul menționat vântul va avea intensificări semnificative, iar rafalele vor atinge viteze cuprinse între 50 și 65 km/h.
Atenționarea vizează în special zonele din Moldova și nordul regiunii Dobrogea, unde fenomenele meteo pot crea disconfort și pot afecta temporar activitățile în aer liber.
Meteorologii spun că intensificările de vânt vor fi temporare, însă pot avea caracter local mai puternic în anumite zone ale regiunii.