„În acest an mașinile de pe Păcurari vor dispărea” a declarat primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica.
“Avem presiuni din ce în ce mai mari din partea Consiliului Local pentru deschiderea benzii unice pe zona Păcurari, iar programul de curățenie de primăvară va fi corelat și cu programul de scoatere a mașinilor de la bordură pe bulevardul Păcurari”, a mai declarat acesta.
Din cauza acelor proprietari de mașini care nu le mută pentru curățenia de primăvară, va fi inițiat un program similar cu zona Nicolina.
Amintim că banda unică din Podu-Roș până la capătul liniei de tramvai din Nicolina-CUG a fost deschisă traficului în toamna anului 2021, iar cea de pe bd. Nicolae Iorga, în primăvara anului 2023.
Dacă primarul va merge până la capăt cu intenția de „eliberare” a șoselei Păcurari de mașinile parcate, rămâne de rezolvat o problemă deloc neglijabilă: unde vor „dispărea” cele câteva sute de autovehicule care sunt parcate de obicei de la intersecția cu Varianta Rediu până în zona Petru Poni.
Artera paralelă șos. Moara de Foc/ str. Canta este de asemenea plină de mașini parcate – de data asta cu taxă, iar spațiile dintre blocuri sunt în cea mai mare parte neamenajate.