Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, CIPRIAN ANTON, apreciază desemnarea rectorului USV, MIHAI DIMIAN, în funcția de ministru al Educației.

ANTON a declarat ieri că rectorul universității sucevene are o solidă pregătire didactică și dorința de a revitaliza activitatea ministerială.
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava consideră că una dintre primele acțiuni ale ministrului Educației va fi să-i convingă pe profesori să renunțe la proteste și să participe la simularea examenelor de evaluare și bacalaureat, în această lună.
Președintele NICUȘOR DAN a semnat, ieri, decretul de numire a lui MIHAI DIMIAN în funcția de ministru al Educației, acesta depunând jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.