VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Educația, prima vizată de tăieri bugetare: „Este un atentat la siguranța națională”

Situația din învățământul preuniversitar este una critică, susține profesorul Laviniu Lăcustă, invitat la emisiunea „Față în față” realizată de Andrei Giurgia la Viva FM.

Potrivit acestuia, două măsuri au afectat direct funcționalitatea sistemului: creșterea normei didactice și majorarea numărului de elevi la clasă.

„Au dispărut posturi din sistem și, odată cu ele, foarte mulți oameni. Vorbim în acest moment de aproximativ 20 și ceva de mii de posturi eliminate”, a declarat Lăcustă.

Profesorii sunt nevoiți să predea în mai multe școli, uneori chiar trei, iar în anumite cazuri să acopere discipline pentru care nu au specializare.

„Este foarte greu să motivezi un om pe care deja l-ai trimis în trei unități de învățământ și să-i ceri performanță”, a subliniat liderul sindical.

La acestea se adaugă nivelul salarial scăzut.

„Un debutant are între 3.000 și 3.700 de lei net, iar un profesor cu gradul I și peste 25 de ani vechime ajunge la aproximativ 6.100 de lei, fără dirigenție. Acesta este ecartul salarial în acest moment”, a explicat Lăcustă.

Sindicatele au început strângerea de semnături pentru declanșarea unei forme de protest în luna martie, iar una dintre variantele discutate este neparticiparea la simulările examenelor naționale.

„Tratamentul aplicat sistemului este vizibil și evident. Să nu ne mire dacă va exista o nouă explozie”, a avertizat acesta..

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate