VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Târgul Mărțișorului, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, organizează, în parteneriat cu Shopping City Suceava, Târgul Mărțișorului, eveniment dedicat promovării și valorificării mărțișoarelor tradiționale, precum și susținerii meșterilor populari.

Ediția din acest an a târgului se va desfășura în perioada 27 februarie – 8 martie 2026, în incinta Shopping City Suceava, și va reuni 12 meșteri populari din județul Suceava.

Vizitatorii vor putea descoperi mărțișoare unicat, lucrate manual, purtătoare de simboluri inspirate din mitologia populară, din universul satului românesc și din tradițiile bucovinene.

Pe lângă mărțișoare, vor fi expuse spre vânzare și obiecte de artă populară: piese de port tradițional, creații din lemn, împletituri din nuiele, sfoară și iută, ceramică decorativă, podoabe, ouă pictate și încondeiate, cusături tradiționale, măști populare, precum și produse de alimentație tradițională.

În cadrul evenimentului, în zilele de 27 și 28 februarie (vineri și sâmbătă), vor avea loc ateliere de confecționare a mărțișoarelor, susținute de meșterii populari participanți.

Distribuie

Din aceeși categorie

Aproape 2.000 de posturi disponibile în educație, la Iași: deficit major în învățământul primar

Investiție de 8 milioane de lei la Pasajul Socola: lucrări și rute ocolitoare pentru șoferi

Fost primar al Iașului, condamnat pentru viol, dat în urmărire națională!

Iașul între speranță și realitate: liniștea necesară pentru a construi

Știri sugerate