Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a organizat astăzi, 18 februarie, o întâlnire de lucru cu primarii unităților administrativ-teritoriale din județ, reprezentanții Consiliului Județean, ai operatorului regional Nova ApaServ, ai ADI Aqua Botoșani și ai instituțiilor avizatoare implicate în procesul de implementare a proiectelor de investiții.
Discuțiile au vizat dificultățile întâmpinate în procesul de avizare și derulare a proiectelor, în special în domeniul apă–canalizare, dar și în cazul altor obiective de investiții aflate în diferite stadii de implementare la nivel județean.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate situații concrete privind întârzieri în emiterea avizelor, necorelări ale documentațiilor tehnice, condiționări pentru preluarea în gestiune și dificultăți în parcurgerea etapelor procedurale.
Ca urmare a acestor situații, prefectul a decis înființarea unui mecanism permanent de coordonare interinstituțională, destinat prevenirii blocajelor administrative și sprijinirii autorităților locale în aplicarea corectă a cadrului legal.
Începând cu data de 2 martie, prin ordin al prefectului, va fi înființată Comisia Tehnică Interinstituțională, formată din toate instituțiile avizatoare implicate în procesul investițional.
Rolul concret al Comisiei este de a reuni, la solicitarea UAT-urilor și a Consiliului Județean, toate instituțiile implicate în procesul de avizare, pentru a analiza punctual proiectele aflate în dificultate, a corela cerințele tehnice și a identifica din timp soluțiile legale necesare.
Comisia va avea ca obiectiv:
- clarificarea etapelor procedurale înainte de depunerea documentațiilor;
- eliminarea necorelărilor dintre avize;
- identificarea soluțiilor conforme cu legea atunci când apar blocaje;
- reducerea timpilor administrativi generați de reluarea procedurilor;
- respectarea termenelor de execuție și evitarea riscului de pierdere a finanțărilor.
În contextul termenelor-limită pentru proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prevenirea întârzierilor este esențială pentru a evita pierderea finanțărilor.
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a declarat:
„Ajutăm primăriile să își ducă la bun sfârșit proiectele. În același timp, nu forțăm avize și nu sărim etape. Comisia tehnică are rolul de a preveni blocajele prin clarificări și coordonare între instituții, astfel încât proiectele să avanseze în condiții de legalitate. Scopul final este ca investițiile asumate să se transforme în lucrări finalizate și servicii funcționale pentru botoșăneni.”
Prin această măsură, Instituția Prefectului județului Botoșani consolidează un cadru de colaborare instituțională care sprijină administrațiile locale în implementarea legală și eficientă a proiectelor de investiții, în beneficiul direct al comunităților din județ.




