VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tânăr din Iași, arestat preventiv pentru trafic de droguri. Deținea trei kilograme de canabis

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Iasi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a distribuit droguri în municipiu prin metoda „dead drop”.

Ancheta a scos la iveală că acesta a plasat în mai multe locuri pachete cu canabis și cocaină, iar la percheziția făcută la adresa sa au fost descoperite peste 3 kilograme de canabis.

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii Serviciului Teritorial Iași, tânărul este acum cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc. DIICOT a transmis ca inculpatul a plasat pe raza municipiului Iași droguri vândute prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, fiind prins în flagrant, în proximitatea lacului CUG 2, în timp ce deținea și transporta o cantitate de canabis, porționată și ambalată pentru comercializare.

Metoda „dead drop” este frecvent folosită în traficul de droguri și presupune ascunderea substanțelor interzise în locuri publice sau ușor accesibile, fără ca vânzătorul și cumpărătorul să se întâlnească direct.

Locația este transmisă ulterior clientului, de regulă prin aplicații de mesagerie.

Agenția Națională Antidrog: 0 800 870 070

Citește și: Cum arată piața imobiliară din Iași la început de an

Citește și: Calendarul simulărilor pentru Bacalaureat Evaluare Națională

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

COACH-USV: o punte între tineri, cercetare și viitorul academic al Regiunii Nord-Est

Exerciții de evacuare în caz de cutremur la două școli din județ

Solicitanții de locuințe ANL destinate închirierii pentru tineri pot depune sau actualiza dosarele

42 de locuri în Piatra Neamţ pentru comercializarea de mărţişoare

Știri sugerate