VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Nicio ofertă pentru eficientizarea agentului termic de la CET Iași

Nicio ofertă pentru eficientizarea agentului termic de la CET Iași. Deși perioada de ofertare a fost prelungită cu o lună și jumătate, nu s-a arătat nimeni interesat să retehnologizeze Centrala Electrotermică ieșeană.

Ieri, la expirarea termenului de înscriere nu era depusă nicio ofertă. Astfel, procedura lansată cu aproape trei luni în urmă a fost anulată. Amintim că Primăria Iași vrea să achiziționeze servicii de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor pentru obiectivul „Instalarea de noi echipamente de producere energie termică utilă în cogenerare în CET I Iași”.

Investiția în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) se ridică la 117,3 milioane de lei, finanțare obținută de la Ministerul Dezvoltării. Proiectarea instalației, montarea și punerea ei în funcțiune erau prevăzute să dureze 21 de luni – practic „noul” CET urma să intre în funcțiune în 2028.

O altă procedură, menită să treacă Centrala Electrotermică II Holboca de pe cărbune (huilă) pe gaze naturale, este în derulare. Primăria Iași a alocat pentru modernizarea CET II 152 de milioane de lei, licitația având termen final de înscriere a ofertelor 16 martie.

Citește și: Program special pentru elevi la Teatrul „Luceafărul”

Citește și: Tânăr din Iași, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Premiera spectacolului „Pinguini”, la USV

Misiune imposibilă în Copou. Se încearcă refacerea gazonului până la ora meciului cu CSM Olimpia Satu Mare

Proiecte depuse de Primăria Târgu Neamț, aprobate spre finanțare de Ministerul Dezvoltării

USV a primit avizul tehnic de racordare la reţeaua electrică pentru parcul fotovoltaic din campusul II de la Moara

Știri sugerate