Iașul va găzdui ediția cu numărul VI-a a Lunii Sculptorilor Români, ediție ce va celebra 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Aceasta poate fi deja vizibilă prin oraș, iar data oficială de la care începe Luna Sculptorilor Români este 19 februarie.
Din acest an, evenimentul este sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, astfel, este recunoscut drept cel mai important eveniment dedicat sculpturii din România.
Momentul simbolic al celor 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși va fi marcat festiv în cadrul Galei LSR 2026 la CIAC – Baia Turcească, eveniment onorat de prezența doamnei Simona Miculescu, fost Secretar General UNESCO Paris, alături de numeroase personalități ale lumii culturale. La gală vor fi prezenți Monica Babuc, directorul ICR Chișinău, Tudor Zbârnea, Directorul Muzeului Național de Artă din Republica Moldova și acad. Valeriu Matei, directorul Editurii Academiei Române, ce va lansa un volum dedicat Ecorșeului lui Brâncuși.
Până pe 19 martie, ieșenii au ocazia să admire zeci de sculpturi monumentale chiar pe principalele artere pietonale, dar și în spații precum Primăria Iași, Muzeul Mitropolitan, Casa Muzeelor, Muzeul N. Gane, Grădina Palas, Campus Palas, Aeroportul Internațional Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea ”Gh. Asachi”.
Ediția din acest an este una specială pentru organizatori, aceasta fiind organizată nu doar în Iași, ci și în Tg. Jiu, Constanța, Alba Iulia, Bârlad și Chișinău. La Târgu Jiu vor fi organizate trei mari expoziții. La Constanța o operă aparținând lui Aurel Vlad va fi amplasată în fața Muzeului de Artă. La Bârlad vor expune artiștii Costin Ioniță și Bogdan Nueleanu, la Muzeul „Vasile Pârvan”. Expoziția „Sculptura basarabeană de secol 21” va avea loc la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
La Chișinău vor avea loc mai multe expoziții. Mihai Țopescu va expune la Muzeul Național de Artă, iar Mircea Cantor la Muzeul de Istorie, totul culminând cu o impresionantă expoziție colectivă la Centrul Expozițional Brâncuși din capitala Republicii Moldova.
Printre invitații ediției se numără Mircea Roman, Aurel Vlad, Marian Zidaru și Mircea Cantor. Palatul Culturii va găzdui o expoziție centrală specială, dedicată lui Vasile Gorduz, figură emblematică a sculpturii contemporane.
În cadrul Lunii Sculptorilor Români vor fi organizate și tururi ghidate de mediatori culturali și curatori unde vizitatorii vor descoperi opere monumentale semnate de Ion Mândrescu, Neculai Păduraru, Dan Covătaru, Virgil Scripcariu, dar și de reprezentanți ai noilor generații: Costin Ioniță, Ovidiu Toader, Gabriel Blaga și Lucian Radu.


Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași
Citește și: Incendiu fără victine într-un bloc din Municipiul Iași
Citește și: Consumul de droguri în rândul tinerilor, o problemă și la nivelul județului
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași