VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Începe procedura de selecție și nominalizare pentru un post de administrator la societatea PERLA INVEST

Municipiul Piatra Neamț, asistat de expert independent FOX MANAGEMENT CONSULTANTS, începere procedura de selecție și nominalizare pentru un post de administrator la societatea PERLA INVEST.

Condiţiile necesare pentru selecție sunt studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minim 7 ani și minim 3 ani de experiență în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat ori a regiilor autonome.

Dosarele de candidatură se pot depune până pe 6 martie la Registratura Primăriei Piatra Neamț.

Obligatoriu, o copie a dosarului va fi transmisă pe adresa expertului independent.

Candidaţii declaraţi admişi la etapa de selecţie a dosarelor vor fi evaluaţi în cadrul interviului, ora şi locul desfăşurării acestuia urmând a le fi anunţate personal.

Distribuie

Din aceeși categorie

Două poduri din judeţul Suceava vor fi reconstruite în totalitate

Audio – Numărul profesorilor consilieri școlari continuă să fie redus în județul Suceava

Începe procedura de selecție și nominalizare pentru un post de administrator la societatea PERLA INVEST

Telefon verde anticorupție, pus la dispoziţie de Spitalul Județean Piatra Neamț

Știri sugerate