VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO: Flashmob în fața Curții de Apel pentru decizia CCR privind pensiile magistraților

În această dimineață, Asociația Reset Iași a organizat organizat un flashmob în fața Curții de Apel Iași. Aceștia au transmis un mesaj către membrii CCR în contextul deciziei de mâine, 11 februarie, cu privire la pensiile speciale: „ASUMARE, NU AMÂNARE!”

Daniela Mitrofan, președinta Asociației Reset Iași a explicat care este scopul flashmobului pentru presa locală. 

Flashmobul a fost unul pașnic la care persoanele participante au stat o jumătate de oră cu pancarte ilustative situației pensiilor magistraților din ultimele luni. Cei care au ținut în mâini amânările au fost legați cu o sfoară de culoare roșie. Activiștii au declarat că sfoara reprezintă partidul care a dus la consecința amânărilor iar pelerinele negre purtate, robele de judecărori.

Pe urma anulării deciziei CCR privind pensiile magistraților, România riscă să piardă peste 230 de milioane de euro din fonduri PNRR.

Curtea Constituțională a României a amânat deja de patru ori decizia privind pensiile magistraților, ultima dată fiind amânată la jumătatea lunii ianuarie din acest an. Motivul invocat era legat de un document elaborat de Înalta Curte de Casație și Justiție și dat Curții cu o zi înainte.  

Citește și: Echipă din Iași, campioană la etapa regională a FIRST LEGO League Challenge

Citește și: Șefa DNA Iași candidează pentru funcția de procuror general

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO: Flashmob în fața Curții de Apel pentru decizia CCR privind pensiile magistraților

Campania ISU Botoșani „Un cămin sigur pentru copilul tău” continuă să salveze vieți

Studenți ai Academiei de Poliție – Facultatea de Pompieri, în stagiu de pregătire practică la ISU Botoșani

Echipă din Iași, campioană la etapa regională a FIRST LEGO League Challenge

Știri sugerate