VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Majoritatea adăposturilor de protecție civilă din județul Neamț sunt nefuncționale

Majoritatea adăposturilor de protecție civilă din județul Neamț sunt nefuncționale fie din cauza lipsei investițiilor, fie pentru că locatarii blocurilor unde se află au intervenit asupra structurii acestora.

Adăposturile au fost verificate, pe parcursul anului trecut, de o comisie formată din reprezentanții Prefecturii, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Stat în Construcții și ai Primăriilor.

În urma verificărilor s-a constatat că, la o parte dintre adăposturi, instalațiile de filtro-ventilație nu funcționează, iar unele nici măcar nu sunt echipate cu aceste instalații.

De asemenea, la unele adăposturi de protecție civilă publice au fost efectuate modificări structurale și nu poate fi asigurată operativitatea în 24 de ore, așa cum prevede legea.

În alte cazuri, ieșirea de salvare a fost zidită sau blocată de locatarii blocurilor, care le-au transformat în spații de depozitare.

Totodată, verificările au scos la iveală că unele adăposturi sunt traversate de țevi prin pereți sau au instalații electrice neconforme.

În județul Neamț există 59 de adăposturi publice de protecție civilă și 14 adăposturi private (la agenți economici), care în total asigură o capacitate de doar 1,4% de adăpostire pentru întreaga populație a județului.

Distribuie

Din aceeși categorie

IRO Iași a rămas fără sânge pentru unele grupe. Apel urgent pentru donatori

Începând de luni, Primăria Pașcani pune în dezbatere regulamentul de administrare a cimitirelor. Cimitirul vechi va fi declarat „închis”

Întreaga rugăciune „Tatăl Nostru”, gravată pe un grăunte de aur de doar 1 milimetru, montată în urechea unui ac

Autostrăzile nu înseamnă doar asfalt. În Moldova, ele pot însemna viață, dezvoltare și viitor

Știri sugerate