VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Un nou aparat RMN a fost inaugurat la Spitalul Clinic de Recuperare

Spitalul Clinic de Recuperare din Iași a inaugurat astăzi, 27 ianuarie, un nou aparat RMN. Investiția se ridică la 2,1 milioane de euro și va intra în uz în aprilie.

Aparatul RMN este finanțat din bugetul local și din fondurile Spitalului Clinic de Recuperare, și va facilita evaluarea și tratamentul pacienților în secțiile de Reumatologie și Balneofizioterapie și Recuperare Medicală.

Pentru amplasarea aparatului de imagistică a fost necesară realizarea unei platforme din beton care să permită racordarea la toate utilitățile necesare. Pe această platformă a fost construită o structură ușoară, special concepută pentru a asigura spațiile funcționale și protecția echipamentului.

Aparatul de imagistică va fi folosit din luna aprilie pentru examinarea detaliată a structurilor de părți moi, precum cartilaje, tendoane, inserții tendinoase, musculatură și discuri intervertebrale. 

„Este foarte important că vom putea asigura o evaluare uniformă pentru că sunt peste 900 de pacienţi pe care îi avem în evidenţă. Marea majoritate vin la noi şi va fi de mare ajutor că vom putea rezolva monitorizarea aici cu condiţii uniforme, de la un aparat la altul apar mici diferenţe. Acum vom putea fi mai siguri că pacientul este stabil sau are nevoie de intervenţii. Noi avem pacienţi vârstnici şi ei rămân în tratament. Resursele sunt mai mici decât ar trebui. Multă lume care are nevoie nu ajunge la internare”, a transmis conf. dr. Emilian Bogdan Ignat, medic primar neurologie din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi.

Această investiție reprezintă o continuare a procesului de modernizare a laboratorului de radiologie și imagistică medicală început în 2024. Obiectivele principale sunt facilitarea accesului pacienților la servicii medicale de înaltă performanță, reducerea timpilor de așteptare și răspunsul adecvat la solicitările celor aproximativ 800 de pacienți incluși în Programul Național de Scleroză Multiplă, care necesită monitorizare bianuală prin rezonanță magnetică.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași

Citește și: Proiectul pistei de bicicliști Bârnova-Dobrovăț a fost semnatCitește și:

Citește și: Domnitorul Grigore Alexandru Ghyka, reînhumat în aprilie

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului la muzeu

Un nou aparat RMN a fost inaugurat la Spitalul Clinic de Recuperare

Trei ferme de păsări închise temporar deGarda de Mediu

Proiectul pistei de bicicliști Bârnova-Dobrovăț a fost semnat

Știri sugerate