VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Consiliul Local Salcea a diminuat taxa de salubrizare

În urma protestelor localnicilor, Consiliul Local Salcea a diminuat taxa de salubrizare de la 300 la 240 de lei pe an.

Totodată, pentru familiile cu peste 5 membri și venituri reduse vor fi aplicate scutiri suplimentare, în funcție de situația financiară.

Persoanele sub 18 ani vor achita 25% din cuantumul taxei, iar persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat – jumătate din valoarea taxei.

Primarul EZEKIEL BELȚIC a dat înapoi în fața criticilor populației, după ce anterior propusese o taxă de salubrizare asemănătoare cu cea din municipiul Suceava.

Consilierii locali din Salcea au revenit asupra deciziei, votând în unanimitate taxa anuală redusă la 240 de lei.

Contribuabilii persoane fizice și juridice care vor achita integral taxele și impozitele locale până pe data de 31 martie vor beneficia de o reducere de 10%.

Distribuie

Din aceeși categorie

ATENȚIE LA FRAUDE PRN METODA ”FURT DE IDENTITATE

Atenție, exercițiu! Școală evacuată în urma unui „incendiu”

AUDIO: Teatrul trece Bacul pe scenă și la școlile din Iași

AUDIO: Vizita Maiei Sandu pe 24 Ianuarie la Iași nu este confirmată

Știri sugerate