Sâmbătă va avea loc, la Botoșani, un simpozion al crescătorilor de vaci din județele din nordul Moldovei cu reprezentanții autorităților din domeniul agricol, cu specialiști în zootehnie și medicină veterinară și cu reprezentanți ai marilor firme de distribuție.
Întâlnirea va fi organizată de Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin.
Cu acest prilej vor fi analizate problemele complexe cu care se confruntă fermierii și vor fi căutate soluții pentru ca aceștia să-și poată desfășura activitatea în condiți corespunzătoare.
Un punct important în agenda discuțiilor vor fi metodele de colaborare și interacțiune între crescătorii de animale, autorități și mediul de afaceri, în vederea satisfacerii cerințelor pieții.
Județul Suceava deține un efectiv de bovine de 110.000 de capete, în scădere față de anii anteriori.
