Premieră la Suceava: Primăria va organiza, pe 29 ianuarie, prima licitație pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu.
Debutul se va face cu strada Păcii din cartierul Burdujeni, unde pe locul unor garaje demolate au fost amenajate 4 parcări.
Va urma, pe 2 februarie, atribuirea locurilor de parcare de domiciliu aferente străzilor Mircea Damaschin, Călimani, Avântului, Brândușei, Rândunicii și Muncii, situate tot în cartierul Burdujeni.
Pentru a se putea înscrie la licitație, sucevenii trebuie să aibă achitate toate datoriile către bugetul local.
Licitația locurilor de parcare a fost aprobată luna trecută de către consilierii locali.
În parcările de domiciliu se va atribui, contra cost, câte un loc pe locuință, între orele 16 – 8, de luni până vineri și permanent în weekend, pentru autovehicule sub 3 tone, lungime maximă 5 metri și capacitate de până la 9 persoane.
În intervalul orar 8 – 16 parcarea va fi gratuită pentru toți, cu excepția parcărilor în regim mixt, care funcționează cu plată orară.
Licitarea locului de parcare se va face prin intermediul hărții Sistem Informațional Geografic – prețul de pornire al licitației va fi de 500 de lei, pasul minim de licitație 50 de lei, iar pasul maxim 150 de lei.
În prima etapă de licitație online vor participa doar rezidenții cu domiciliul în municipiul Suceava, iar în următoarea etapă și cei cu viză de flotant sau proprietarii unui al doilea vehicul.
