VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Incident grav în comuna Costișa, în timpul unei partide de vânătoare

Incident grav în comuna Costișa, după ce un vânător s-a împușcat accidental în picior, în timpul unei partide de vânătoare.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Neamț, victima, un bărbat în vârstă de 52 de ani, prezenta o plagă împușcată la nivelul gambei.

Victima a fost preluată de echipajul medical cu medic și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Inspectoratul de Poliție Neamț a precizat că bărbatul, domiciliat în județul Bacău, s-a rănit accidental în timpul unei vânători de iepuri, autorizată.

Armele folosite de către vânător erau deținute în mod legal.

În acest caz a fost deschis dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate