VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Directorii unităților de învățământ din județ își vor păstra funcțiile în acest an școlar

Directorii de unități de învățământ din județul Suceava își vor păstra funcțiile în acest an școlar.

Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, CIPRIAN ANTON, a declarat astăzi că – dintre cei 156 de directori – doar unul și-a exprimat opțiunea pentru pensionare, restul fiind de acord să rămână în posturi.

ANTON a precizat că Inspectoratul Școlar “va aborda varianta de continuitate” până la data de 31 august sau până la organizarea unui concurs.

Distribuie

Din aceeși categorie

Rîmbu continuă licitația pentru locurile de parcare de domiciliu din Suceava

AUDIO – Proiectele derulate de USV se bucură de susținerea totală a actualului ministru al Educaţiei

AUDIO – Ana Hegyi, noul director al Palatului Copiilor Iași: „Teatrul îi ajută pe copii să își înțeleagă emoțiile”

Ediție aniversară la Iași: Târgul de Cariere marchează 20 de ani cu joburi, premii și activități interactive pe 13 și 14 martie

Știri sugerate