VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

”Ziua Culturii Române 2026” la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani

            Activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale se vor desfășura pe parcursul săptămânii 12 – 16 ianuarie 2026 la toate secțiile și filiale Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani și vor cuprinde o diversitate de expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice susținute de elevi de la diferite instituții de învățământ din municipiul Botoșani.

            Vineri, 16 ianuarie 2026, începând cu ora 10,00, Sala de lectură a Bibliotecii va găzdui ”Rotonda cenaclurilor literare pentru copii și tineret”, activitate devenită tradiție în programul manifestărilor organizate de instituție. Membrii cenaclurilor literare ”Nuferi albi”- Corni (coord. prof. Maria Vasiliu), ”Litera” – Stăuceni (coord. Gabriel Atănăsoaie), ”Luceafărul” – Hănești (coord. prof. Georgică Manole), alături de elevi talentați de la Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani (coord. prof. Dorela Moldovanu și bibliotecar Laura Oberofer Manoliu), Școala Gimnazială nr. 13 (coord. Mihaela Airinei) și de la Școala Gimnazială nr. 1 Sarafinești (coord. prof. Dorina Iftime) vor recita din creațiile proprii și din opera eminesciană.

Din programul activităților:

SECȚIA ÎMPRUMUT CARTE PENTRU COPII

– ”Iarna-i ici, vara-i departe” – expoziție de carte

– ”Eminescu în glas și culoare” – recital de poezie, 16 ianuarie 2026, ora 11,00. Participă elevii clasei a II-a A, Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani, prof. Doina Răduțac

– ”Eminesciana 2026”, 17 ianuarie 2026, ora 11,00 (în colaborare cu Cabinetul de numismatică și filatelie)

SECȚIA ÎMPRUMUT MATURI

– ”Pașii poetului” – expoziție de carte

SALA DE LECTURĂ

– ”Eminescu: cuvântul românesc în alte limbi” – expoziție de carte cu opera bilingvă

– ”Când poezia lui Eminescu cântă” – expoziție de carte și partituri (în colaborare cu Fondul Documentar Eminescu)

FONDUL DOCUMENTAR EMINESCU

”Caietele Eminescu – o epopee culturală”, 14 ianuarie 2026, ora 17,00. Prezentare la sediul Uniunii Armenilor din Botoșani

FILIALA PRIMĂVERII

– ”Eminescu prin ochi de copil” – recital de poezie, 13 ianuarie 2026, ora 9,00. Participă elevii Casei Pregătitoare B, Școala Gimnazială nr. 13, Botoșani, prof. Ionela Petronela Alecu

– ”Porni Luceafărul…” – Concurs Interjudețean de creație plastică (expoziție de lucrări plastice inspirate din lirica eminesciană), 15 – 25 ianuarie 2026. Coordonatori: prof. Daniela Orășanu, prof. Amelia Corneanu, prof. Ioana Orășanu Cnej, Școala Gimnazială nr. 7, Botoșani

– ”Eminescu – poetul nepereche”, 14 ianuarie 2026, ora 11,30. Participă Cenaclul literar ”Junimea Junior”, coordonator prof. Mihaela Airinei

– ”Eminescu – omul deplin al culturii române” – program cultural-artistic, 15 ianuarie 2026, ora 10,00. Participă elevii clasei a IV-a D, Școala Gimnazială nr. 7, Botoșani, prof. Daniela Orășanu

FILIALA LIMBI STRĂINE

-”Eminescu – cartea identității culturale românești” – expoziție de carte

– ”Lirică eminesciană în traducere franceză”, 14 ianuarie 2026. Participă elevii clasei a VI-a, Școala Gimnazială nr. 17, Botoșani, prof. Olimpia Elena Hrișcu

– ”Versuri românești, ecouri franceze. Eminescu și spiritul european”, 15 ianuarie 2026. Participă elevii clasei a VIII-a B, Școala Gimnazială nr. 13, Botoșani, prof. Larisa Ionela Scutariu

FILIALA GRIVIȚA

-”Eminescu, punte între carte și desen” – expoziție. Participă elevii Școlii Gimnaziale nr. 11, Botoșani, prof. Alina Gavril

– ”Vreme trece, vreme vine – Eminescu rămâne” – recital de poezie, 14 ianuarie 2026, ora 10,00. Participă elevii clasei pregătitoare D, Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani, prof. Costel Dănilă

– ”Primii pași în lumea poeziei. Eminescu pentru cei mici”, 15 ianuarie 2026, ora 10,00. Participă preșcolari Grupa ”Fluturașii”, Grădinița P.P. nr. 22, Botoșani, prof. Raluca Turcu și prof. Anișoara Vicol

– ”Mihai Eminescu și natura – cuvintele lui Eminescu”, 15 ianuarie 2026, ora 11,00. Participă preșcolari Grupa ”Curioșii”, Grădinița P.P. nr. 22, Botoșani, prof. educație timpurie Lavinia Alexandra Leonte și Gabriela Hemen

– ”De vorbă cu Mihai Eminescu – Să descoperim poeziile lui Eminescu”, 15 ianuarie 2026, ora 12,00. Participă elevii clasei a V-a C, Școala Gimnazială ”Elena Rareș” Botoșani, prof. Dorela Moldovanu

– ”Pași de dor … de Eminescu!”, 15 ianuarie 2026, ora 13,00. Participă elevii clasei I B Step by Step, Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, prof. Olguța-Cătălina Dughilă și prof. Oana-Olivia Străchinariu

– ,,Versuri care vindecă: Eminescu” – recital de poezie, 16 ianuarie 2026, ora 9,00. Participă Penitenciarul Botoșani – Serviciul de Reintegrare Socială, Coordonator Dumitriu Ciprian

-”Povești și poezii cu Eminescu”, 16 ianuarie 2026, ora 10,00. Participă preșcolari Grupa ”Buburuzelor”, Grădinița P.P. nr. 22, Botoșani, prof. Anișoara Tomniuc și prof. Maria Soroceanu.

Distribuie

Din aceeși categorie

Memorialul „Ghiță Vicol” la fotbal, în Sala Sporturilor din Volovăț

Examinarea practică pentru permisul de conducere se extinde și la Câmpulung Moldovenesc

Primarul a dispus o anchetă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani

Sorin Grigore – CSU Suceava, în lotul național de handbal pentru Campionatul European

Știri sugerate