VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

15 mii de ieșeni au plătit deja impozitele locale pe 2026

Aproape 15.000 de persoane din municipiul Iași și-au plătit deja impozitele locale pe 2026, a transmis municipalitatea. 

Cele mai multe plăți au fost făcute chiar în prima zi de încasare la ghișeele Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale și centrele de cartier, iar valoarea totală a încasărilor este 8.26 milioane de lei.

De miercuri, 7 ianuarie, până duminică, 11 ianuarie, pe platforma ghiseul.ro au fost făcute 6.586 de plăți, iar pe eTax, programul Primăriei Municipiului Iași, alte 1.275 de plăți.

Cele mai multe plăți au fost făcute chiar în prima zi în care taxele și impozitele locale au putut fi achitate la ghișee, joi, 8 ianuarie, când au fost făcute 5.387 de plăți în valoare totală de peste 4,15 milioane lei.

„În numele Primăriei și al meu personal, mulțumesc ieșenilor fiindcă susțin în continuare funcționarea, dezvoltarea și modernizarea orașului nostru. Contribuția ieșenilor susține bugetul local care, alături de fondurile europene, ne permite să finalizăm o serie de proiecte importante și să demarăm altele noi. 

După cum am mai spus, cele mai importante taxe și impozite locale din municipiul Iași au crescut de la 1 ianuarie 2026 doar cu marja minimă prevăzută de legislația în vigoare. Practic, nu puteam să creștem taxele locale mai puțin de atât”, a declarat primarul Mihai Chirica, în comunicatul transmis de primărie. 

Citește și: Sprijin pentru persoanele fără adăpost în sezonul rece

Citește și: Conferința „Hai să acționăm pentru ei”. Protecția animalelor și alte subiecte de interes

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Ziua porților deschise la unitățile pompierilor din Iaşi

Manifestări culturale cu ocazia Zilei Culturii Naționale la Iași

”Ziua Culturii Române 2026” la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani

Campanie de colectare a brazilor utilizaţi de Crăciun, în Piatra Neamț

Știri sugerate