VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Școala „Varlaam Mitropolitul” se extinde în Moara de Vânt

Arhiepiscopia Iașilor a obținut zilele trecute de la primărie certificatul de urbanism pentru proiectul ansamblului educațional pe care intenționează să-l construiască în Moara de Vânt.

Terenul a fost atribuit de Municipalitate, iar Consiliul Local a încuviințat în urmă cu doi ani trecerea suprafeței de 7,8 hectare spre folosință gratuită Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Potrivit conceptului de proiect, extinderea Şcolii „Varlaam Mitropolitul” înseamnă grădiniţă cu o capacitate de 200 de copii, şcoală primară şi gimnaziu pentru 800 de copii, liceu, fermă „pentru conexiunea copiilor cu natura şi gospodăria tradiţională” și chiar un pavilion de explorare a spațiului.

Un alt proiect de anvergură al Mitropoliei, de data asta unul aflat în mijlocul Iașului, se află în etapa descărcării arheologice. Numit de unii „Micul Vatican”, proiectul de reamenajare a zonei din spatele Ansamblului Mitropolitan a trecut mai demult prin Consiliul Local, în 2021.

Sunt vizate mai multe lucrări, precum extinderea Facultăţii de Teologie, dar şi construirea unor imobile în jurul unei piaţete mari, pe terenul acum liber dintre străzile Arh. G.M. Cantacuzino Col. C-tin Langa şi Sf. Petru Movilă. Noile clădiri vor cuprinde spaţii de învăţământ, de cazare şi spaţii de birouri, iar intrarea principală în piațetă se va face printr-un turn, similar cu un turn-clopotniţă.

Citește și: Prima zăpadă aduce pe drumuri utilajele de deszăpezire

Citește și: Vântul puternic a lăsat câteva locuințe din Târgul Frumos fără curent

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Expoziție colectivă de pictură, la Biblioteca Județeană Neamț

Complexul Muzeal Național Neamț, reacreditat ca instituție de importanță națională

Primăria Suceava a diminuat proiectul parcului fotovoltaic din zona Termica

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va deschide o extensie a instituției în municipiul Botoșani

Știri sugerate