VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ziua Victoriei Revoluției Române va fi celebrată la Piatra Neamţ

Luni, 22 decembrie, începând cu ora 12, în Piaţa Tricolorului din Piatra Neamț va avea loc ceremonia militară organizată de militarii garnizoanei locale cu prilejul comemorării Zilei Victoriei Revoluției Române.

Programul ceremoniei va cuprinde primirea persoanelor oficiale și salutul drapelului de luptă, intonarea imnului național, oficierea serviciului religios, alocuțiunea prefectului județului Neamț, depunerea de coroane la Monumentul Revoluției și se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Ziua de 22 decembrie este declarată prin lege Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Distribuie

Din aceeși categorie

Municipiul Iași câștigă „Mărul de Aur” 2026 – una dintre cele mai importante distincții din turism

PET EVENT revine la Iași. Două zile dedicate animalelor de companie în Grădina Palas

Fonduri europene de 265 de milioane de euro pentru energie regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Minor înnecat în iazul Polonic

Știri sugerate