Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătății, a anunțat că activitatea Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași va fi reluată de astăzi.
Acest anunț vine după ce rezultatele probelor de apă prelevate în urmă cu două zile au indicat concentrații de clor rezidual în limite normale.
„În această dimineață am avut o discuție cu Direcția de Sănătate Publică din Iași, iar probele prelevate acum două zile au ieșit conforme, atât din punct de vedere al concentrației de clor rezidual, sunt în limitele normale, cât și din punct de vedere microbiologic, astfel încât în cursul zilei de astăzi se va relua activitatea integral în cadrul Spitalului Clinic de Urgență ‘Sfânta Maria’ din Iași”, a declarat Rogobete, în cadrul unei vizite la Bistrița.
De pe 13 decembrie, la Spitalul pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iași, internările și intervențiile chirurgicale programate au fost sistate iar unii pacienți în stare gravă, mutați în alte centre mediace, după ce analizele prelevate de DSP au indicat scăderi ale concentrației de clor rezidual din apa potabilă, fapt care reprezenta un risc de contaminare microbiologică.
„În data de 19.12.2025 s-au primit rezultatele de la probele de apă recoltate după efectuarea a celei de a 2-a dezinfecții generale a rețelei de apă a spitalului și montarea stației proprii de clorinare. Valoarea clorului rezidual a fost cuprinsă în intervalul 0,095±0,006 mg/l- 0,362 mg/l, în toate punctele de recoltare. Rezultatele microbiologice au fost negative în toate probele.
Probele de sanitație (suprafețe și aeromicrofloră) recoltate pe data de 15.12.2025 în corpul A al secției ATI au ieșit conforme din punct de vedere microbiologic.” a transmis conducerea Spitalului „Sfânta Maria” din Iași.
În acest moment, în spital au rămas internați un număr de 55 de pacieți cu 29 de insotitori. Iar de pe 13 până pe 19 decembrie, un număr de 100 pacienți au fost dirijați spre alte unități sanitare având indicație obligatorie de internare.
Citește și: Spike și trupa Vunk vor concerta în noaptea dintre ani la Iași
Citește și: Expoziție de fotografie despre istoria Palatului de la Ruginoasa
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași