Autoritățile sucevene se pregătesc pentru deszăpezirea drumurilor naționale și județene.

Secțiile Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc dispun de 90 de utilaje proprii și închiriate, echipate cu lamă și răspânditor de material antiderapant.
Stocurile includ 9.000 de tone de sare, o mie de tone de nisip și 21 de tone de clorură de calciu, iar pe Drumul Național 2E au fost montați 1.200 de metri liniari de parazăpezi.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava este pregătită să acționeze cu 33 de autobasculante dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant, la care se pot adăuga alte utilaje, în funcție de situațiile operative.
Activitatea tuturor utilajelor de deszăpezire va fi monitorizată prin sisteme GPS.