VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Vicepreședintele CJ Neamț, Ion Asaftei, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Ion Asaftei, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Potrivit instituției, Asaftei s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada martie 2021 – decembrie 2022.

Instituția arată că Asaftei a exercitat simultan funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie Roman și funcții de conducere în cadrul organismelor de conducere ale unui partid politic, mai exact PSD.

Conform legislației în vigoare, constatarea stării de incompatibilitate atrage sancțiuni disciplinare și interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani, în condițiile prevăzute de lege.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Educație pentru sănătate și echilibru” – eveniment dedicat elevilor, părinților și profesorilor din Iași

Simulare de Bacalaureat în județul Iași: mii de elevi susțin probele scrise din 23 martie

Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur: lucrări în desfășurare și planuri pentru conectarea la Autostrada A8

Programul de consiliere vocațională „MyWaY” revine la Suceava

Știri sugerate