VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Aeroportul Suceava va operaționaliza sistemul de aterizare ILS 3

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava va operaționaliza sistemul de aterizare ILS 3 la sfârșitul lunii februarie.

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, a declarat ieri că ROMATSA a montat echipamentele și efectuează testările și probele de zbor.

El a menționat că noul sistem va reduce la minimum întârzierile, anulările și zborurile deviate din cauza vremii nefavorabile, dar cu unele condiții.

GHEORGHE ȘOLDAN a mai precizat că – o dată finalizat proiectul – Aeroportul Suceava va deveni cel de-al doilea din țară, după București-Otopeni, echipat cu un astfel de sistem modern de aterizare.

Distribuie

Din aceeși categorie

Vântul puternic a rupt copaci și acoperișuri

Cum îți scalezi afacerea sustenabil? | Produse Locale pentru Localnici cu Simona Marcu – BIZZ.Club Suceava

AJOFM și Penitenciarul Iași încearcă reintegrarea foștilor deținuți prin locuri de muncă în construcții

Teatrul „Mihai Eminescu” prezent în două festivaluri

Știri sugerate