VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Campanie pentru reciclarea uleiurilor uzate

​Registrul Auto Român se alătură campaniei de informare a​ Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru creșterea gradului​ de colectare separată a uleiurilor uzate. Atelierele de reparații și​ centrele de dezmembrări autorizate vor avea afișate în zonele​ destinate clienților mesaje de atenționare referitoare la riscul de​ mediu pe care îl reprezintă aceste deșeuri.

Conform atribuțiilor, RAR verifică la auditul inițial, necesar în​ vederea autorizării operatorilor economici, dar și în etapele de​ supraveghere, îndeplinirea condițiilor legale și existența dotărilor​ necesare pentru gestionarea uleiurilor uzate.

Reamintim operatorilor economici că au obligația legală de a​ colecta separat uleiurile uzate în recipiente adecvate, care trebuie​ păstrate în spații corespunzător amenajate, împrejmuite și securizate,​ pentru prevenirea scurgerilor necontrolate și, ulterior, predarea​ uleiurilor doar firmelor autorizate să desfășoare activități de colectare,​ valorificare și/sau de eliminare a acestor deșeuri.

Distribuie

Din aceeși categorie

Un parc va fi amenajat între strada Plăieșului și strada Izvoare din Piatra Neamţ

Elevii Colegiului „Vasile Alecsandri” din Iași, rezultate de top la concursul „Adolf Haimovici”

Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a demisionat din funcție

Primăria Suceava nu știe câți locuitori domiciliază în municipiu, pentru a achita taxa de salubrizare

Știri sugerate