VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Aproape 850.000 de lei pentru organizarea spectacolelor de Crăciun și Revelion în centrul Sucevei

Consiliul Local Suceava a mai alocat, astăzi, în ședință extraordinară, 242.000 de lei pentru organizarea spectacolelor de Crăciun și revelion în centrul orașului.

Având în vedere că, anterior, legislativul a votat o finanțare de 605.000 de lei, înseamnă că alocarea totală va fi de 847.000 de lei.

Primarul VASILE RÎMBU a declarat că o parte din suma suplimentară provine din încasările de la agenții economici participanți la „Tîrgul de Crăciun”.

VASILE RÎMBU a mai declarat că, în noaptea de revelion, la Suceava vor fi organizate spectacole cu drone și cu lumini.

Viceprimarul DAN CUȘNIR a intervenit în cadrul ședinței de Consiliu Local, precizând că „vor fi aduse lucruri în premieră pentru Suceava”, fără a preciza valoarea contractelor și furnizorii de servicii.


La solicitările consilierilor locali, primarul VASILE RÎMBU a refuzat, de asemenea, să precizeze clar valoarea contractelor, spunând că aceste informații pot fi obținute din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Consilierii municipali AUR au votat împotriva proiectului de hotărâre privind suplimentarea fondurilor alocate evenimentelor organizate cu ocazia Revelionului.

„Decizia AUR Suceava ține cont de contextul economic grav pe care românii îl traversează, marcat de creșteri succesive de taxe și impozite impuse de Guvernul PSD–PNL. Milioane de români sunt deja afectați de inflație și scumpiri, iar majorarea cu aproape 80% a taxei pe proprietate va accentua presiunea financiară asupra familiilor și mediului de afaceri.

În aceste condiții, suplimentarea cheltuielilor din bugetul local pentru evenimente festive reprezintă o utilizare iresponsabilă a fondurilor publice și o sfidare a realității economice.

Administrația locală are obligația de a gestiona bugetul cu prudență și de a prioritiza investițiile esențiale și serviciile publice, în detrimentul cheltuielilor care ignoră dificultățile cu care se confruntă cetățenii.

Totodată, direcționarea acestor fonduri către o firmă apropiată PSD ridică probleme serioase de oportunitate și transparență în modul de cheltuire a banilor publici și întărește percepția de favorizare politică în detrimentul interesului public.

AUR Suceava este solidar cu poporul român și va continua să se opună ferm risipei banului public și politicilor fiscale care împovărează cetățenii.

Poziția exprimată astăzi reflectă angajamentul nostru pentru responsabilitate, corectitudine și respect față de contribuabili.”, a transmis Biroul de Presă AUR Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

Protest în Piața Unirii pentru Independența Justiției

AUDIO – Aproape 850.000 de lei pentru organizarea spectacolelor de Crăciun și Revelion în centrul Sucevei

Recital Classix de pian la Biblioteca Centrală Universitară Iași

Lucrările de la Liceul cu Program Sportiv, aproape de final

Știri sugerate