VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică „BUCOVINA MILENIUL III”

Muzeul de Istorie Suceava organizează, mâine, 12 decembrie, la ora 12, vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”.

Evenimentul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

În concurs s-au înscris 646 de fotografi din întreaga lume, cu aproximativ 8.000 de fotografii.

Juriul a selectat 718 dintre acestea și, în final, a stabilit cele mai bune 77 lucrări, care au fost premiate.

Fotografiile premiate sunt reunite în catalogul salonului internațional, care este realizat la editura Muzeului Național al Bucovinei și va fi dăruit participanților la vernisaj.

Premiile care vor fi oferite sunt medalii, ribbon-uri și diplome GPU, IAAP și medaliile Bucovina Gold ale Muzeului Național al Bucovinei.

În amintirea celui care a înființat salonul sucevean, Mihai Petru Ungureanu, se va acorda placheta Best Author.

Distribuie

Din aceeși categorie

Zilele Eminescu – Ediția iunie 2026. Program

Check Art Festival revine la Palas Iași. Două zile de spectacole stradale, acrobații, marionete uriașe și show-uri cu foc

Au început lucrările de modernizare în Piața Unirii din Iași. Pavajul vechi este înlocuit, iar zona va fi complet reamenajată

ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni pentru mare parte din țară. Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și grindină

Știri sugerate