VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ziua Națională, marcată în centrul municipiul Suceava

Ziua Națională a fost marcată astăzi în municipiul Suceava printr-un ceremonial militar, urmat de o expoziţie cu tehnică de intervenție.

Garnizoana locală a organizat evenimentul, de la ora 12, la monumentul „Bucovina Înaripată”.

Au colaborat Batalionul 17 Vânători de Munte Vatra Dornei, Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni şi Primăria Suceava.

La manifestări au participat – în afara publicului – oficiali locali și județeni, reprezentanți ai Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, asociaţiilor veteranilor de război şi ai societăţii civile.

În cuvântul său, primarul municipiului reședință, VASILE RÎMBU, a subliniat unitatea românilor de-a lungul istoriei.

Președintele Consiliului Județean, GHEORGHE ȘOLDAN, a evidențiat importanța zilei de 1 Decembrie, Marea Unire rămânând cea mai frumoasă pagină din istoria națională.

La rândul său, prefectul TRAIAN ANDRONACHI a subliniat sacrificiul înaintașilor, precum și implicarea actuală a sucevenilor în toate domeniile de activitate.

Ceremonialul festiv de la Suceava s-a încheiat cu defilarea trupelor și cu expunerea tehnicii de intervenție.

Distribuie

Din aceeși categorie

Culori și tradiție: „Saloanele Moldovei”, la a XXXV-a ediție în Iași

Miroslava pregătește o bază sportivă multifuncțională pentru tineri

„Aida” revine la Opera din Iași: trei seri de spectacol grandios

Mielul de Paște, tot mai puțin accesibil: românii caută alternative mai ieftine

Știri sugerate