VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va construi un centru multifuncţional pentru sprijinirea copiilor din grupuri dezavantajate

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va construi, în campusul Liceului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, un centru multifuncţional pentru sprijinirea copiilor din grupuri dezavantajate.

Proiectul, în valoare de 2,7 milioane de euro, va fi cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială.

Clădirea va găzdui ateliere de teatru, muzică și canto, o sală multifuncțională pentru dans, consiliere și evenimente culturale, bibliotecă, ateliere de artă și meșteșuguri, precum și o sală de consiliere individuală.

În exterior va fi amenajat un teren de sport.

Copiii vor avea acces gratuit la activități sportive, ateliere artistice, culturale și educaționale, sesiuni de consiliere psihologică, socială sau de dezvoltare personală.

De asemenea, vor beneficia de masă caldă, transport gratuit, pachete de îmbrăcăminte și încălțăminte și diferite forme de suport.

Centrul multifuncțional – care va sprijini minim 260 de copii vulnerabili – are ca termen de finalizare luna august 2029.

Distribuie

Din aceeși categorie

Gala Premiilor Culturii Naționale

AUDIO: S-a deschis Corpul O al UAIC, Biblioteca Fcaultăților de Litere și Istorie

Ofertele pentru cele două autospeciale pentru situații de urgență din Miroslava

„Luceafărul prin telescop” de Ziua Culturii Naționale

Știri sugerate