VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Consiliul Județean Neamț va achiziționa încă 20 de autobuze electrice

Consiliul Județean Neamț va dezbate, în ședința de astăzi, proiectul referitor la prelungirea termenului de execuție a etapei a doua a proiectului de modernizare a transportului ecologic.

Noul termen va fi sfârșitul anului viitor.

Prin acest proiect, administrația județeană achiziționează încă 20 de autobuze electrice.

În cadrul acestui proiect, pe lângă autobuze, mai sunt incluse partea de e-ticketing, precum și modernizarea și extinderea autobazei Societății de Transport Public Neamț.

În prezent, reabilitarea și modernizarea autobazei este finalizată, urmând să fie recepționată luna viitoare.

Problema nerezolvată rămâne implementarea sistemului e-ticketing, în urma contestațiilor depuse de către operatorii care au participat la licitație.

Distribuie

Din aceeși categorie

O carte care schimbă felul în care trăim: „Știința de a fi și arta de a trăi”, acum în limba română

Prima creșă construită de stat, după 1990, în municipiul Botoșani, inaugurată de ministrul Dezvoltării

9 sirene electronice pentru situații de urgență vor fi instalate în această lună

Acțiune de prevenire a accidentelor rutiere pe drumurile din Iași

Știri sugerate