Ziua Internațională a Transportului Durabil va fi celebrată la Iași, pe data de 26 noiembrie. Pentru marcarea acestui eveniment, va fi organizată o dezbatere publică intitulată „Iașul în mișcare: Viitorul transportului Durabil”, care va avea loc în Tramvaiul Cafenea – Turistic, care va fi transformat în spațiu dedicat dialogului civic și participării comunitare.
La acest eveniment vor fi prezenți și partenerii implicați în realizarea Masterplanul Metropolitan, inclusiv pentru transport public, reprezentanți ai mediului academic, administrativ, tehnic și civic, precum și comunitatea pasionaților de transport public.
„Vom dialoga alături de arhitect Andrei Bodnar, geograf Adrian Covăsnianu, arhitect Bogdan Curelariu și inginer Paul Țurcanu. Moderatorul dezbaterii va fi Lect. univ. dr. Mihai Bulai, Prodecan al Facultății de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași”, a transmis conducerea Companiei de Transport Public din Iași.
Astfel, dezbaterea publică va avea loc pe data de 26 noiembrie, în intervalul 18:00 – 18:45, în Tramvaiul Cafenea, care va staționa în Rond Târgu Cucu. Imediat după acest eveniment, va fi organizată și o cursă specială, pe traseul Târgu Cucu – Copou.
În cadrul evenimentului se va puncta faptul că sustenabilitatea în transport nu înseamnă doar vehicule noi și tehnologii moderne, ci și conectarea oamenilor, comunităților și a oportunităților, păstrând în același timp echilibrul cu mediul natural, includerea socială și reziliența economică.

Sursa Foto: Compania de Transport Public Iași
Citește și: Bulevardul Ștefan cel Mare, închis până în ianuarie
Citește și: Trofeul Mărul de Aur 2026, acordat Iașului pentru turism
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași