VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Sistare temporară a alimentării cu gaz, miercuri, în municipiul Suceava

În vederea efectuării unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale în municipiul Suceava, Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaz mâine, 26 noiembrie, între orele 9 – 16, la consumatori de pe bulevardul George Enescu și de pe străzile Humorului, Zorilor și Calea Obcinilor.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență Delgaz Grid la telefon 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Distribuie

Din aceeși categorie

Cartea electronică de identitate rămâne gratuită până la sfârșitul verii. Aproape 42.000 de documente au fost emise la Iași

Autostrada Bacău – Pașcani pierde finanțarea nerambursabilă din PNRR, dar rămâne inclusă în program

Al Bano vine la Iași. Artistul italian va cânta în Grădina Palas, alături de cei Trei Tenori

Dosarul liderului Kasta Morelli, Morel Bolea, revine la Tribunalul Iași. Judecata a fost amânată pentru 16 iulie

Știri sugerate