VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc este închisă, până pe 8 decembrie

Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc este închisă, până pe 8 decembrie, din cauza plecării în concediu a singurului medic pediatru activ.

Cel de-al doilea medic pediatru se află deja în concediu de creștere a copilului.

Managerul spitalului, ADRIAN COSINSCHI, i-a îndrumat pe părinți să apeleze, cu prioritate, la medicii de familie care au competențe în patologie pediatrică.

Cazurile care ajung la spitalul câmpulungean sunt evaluate de medicii de gardă și, dacă situația o impune, sunt redirecționate către Spitalul Județean Suceava, singura unitate din județ cu gardă permanentă de pediatrie.

„Criza medicilor pediatri este profundă și în ciuda tuturor demersurilor nu am reușit să ocupăm postul vacant”, a menționat COSINSCHI.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – 2025, un an dificil dar stabil pentru autostrăzile Moldovei

Primăria Piatra Neamț continuă campaniile de sterilizare a câinilor

Alertă medicală la Iași: trei minori din aceeași familie, suspectați de malarie după o călătorie în Africa

TILIA 2026: Iașul devine centrul dezbaterilor despre dezvoltarea orașelor din România

Știri sugerate