VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Caz de pestă porcină africană, înregistrat într-o gospodărie din satul Sf. Ilie

Direcția Sanitară Veterinară Suceava atrage atenția crescătorilor de suine asupra pericolului reprezentat de pesta porcină africană, în condițiile în care un nou caz s-a înregistrat într-o gospodărie din satul Sf. Ilie – comuna Șcheia.

Examenul trichineloscopic a confirmat că pesta porcină africană a provocat decesul unei scroafe.

Șeful Direcției Sanitară Veterinară Suceava, MIHAI VOLOȘENIUC, a declarat că au fost aplicate măsuri de combatere, care au inclus distrugerea întregii cantități de carne rezultată de la animalul respectiv și dezinfecția în exploatație.

De asemenea, a fost stabilită o zonă de protecție de 3 kilometri care cuprinde localitățile Sf. Ilie și Șcheia și o zonă de supraveghere de 10 kilometri, care include municipiul Suceava și satele Moara, Mitocu Dragomirnei, Lipoveni, Pătrăuți, Mereni, Ipotești, Tișăuți, Stroiești, Vâlcele și Zaharești.

Pesta porcină africană nu se transmite de la animal la om, dar decimează efectivele de suine, deoarece nu există tratament.

Recent, alte focare au fost înregistrate la Râșca și Poiana Stampei.

Distribuie

Din aceeși categorie

Continental Hotels marchează 25 de ani ai Campionatului intern de Fotbal și Concursului de Majorete

Sprijinul financiar pentru plata facturilor la energie electrică, prelungit până la finalului anului

AUDIO – Primăria Suceava a demolat terasa Restaurantului „Taco Loco”

Dublă lansare de carte, la Biblioteca Județeană Neamț

Știri sugerate