VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Universitatea fără bariere”, eveniment la USV cu privire la incluziunea studenților și angajaților cu dizabilități

Marți, 11 noiembrie, începând cu ora 12:00, în sala E129, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a derulat evenimentul „La un ceai cu specialiștii”, adresat studenților cu dizabilități, celorlalți studenți, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar, personalului de cercetare de la șase facultăți sucevene: Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri,, Facultatea de Inginerie Alimentară, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale.

Invitatul special al evenimentului a fost domnul prof. univ. dr. Conțiu Șoitu, cadru didactic titular în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Dezbaterile s-au axat pe tema „Universitatea fără bariere”.

Profesorul Șoitu a prezentat exemple de bune practici ale universităților din lume cu privire la incluziunea studenților și angajaților cu dizabilități.

De asemenea, a fost analizată capacitatea unei universități de a integra studenți și angajați cu dizabilități, reliefând aspecte care trebuie urmărite pentru atingerea acestui deziderat: infrastructura, serviciile de sprijin, politicile instituționale și cultura organizațională privind incluziunea.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „Dizabilitatea nu este un impediment! Educație pentru toți la USV (DIZAB-USV)”, cod depunere CNFIS-FDI-2025-F-0660.

Scopul proiectului constă în susținerea participării și accesului elevilor și studenților cu dizabilități la procesul educațional din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Acesta urmează a fi atins prin activități destinate elevilor și studenților cu dizabilități, precum și altor elevi și studenți, cadre didactice, personal didactic auxiliar și de cercetare care participă la procesul didactic.

Managerul de proiect este conf. univ. dr. Geta Mitrea.

Distribuie

Din aceeși categorie

USR Botoșani cere măsuri urgente împotriva flagelului jocurilor de noroc

Bunuri în valoare de 70.000 de euro identificate de polițiștii botoșăneni

Autostrăzile Moldovei: șansa istorică sau încă o promisiune întârziată?

ANUNȚ FINALIZARE PROIECT Actualizarea tehnologiiIor IT in cadrul firmei AUTODEL HOLDING SRL

Știri sugerate