VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni – 155 de ani de excelență și tradiție

Acum, la Fălticeni, este marcată oficial împlinirea a 155 de ani de existență a prestigioasei instituții de învățământ – Colegiul Național „Nicu Gane”.

Mulți invitați, inclusiv subprefectul Bogdan Păstrăv, multe personalități (amintind doar de Alis Niculică, Mihaela Grădinariu, Daniel Hrenciuc, Radu Bercea) participă la o serie de evenimente culturale în amfiteatrul colegiului, în aulă sau pe holul de marmură.

Directorul liceului. prof. dr. Codrin Bența. a susținut prezentarea despre cărturarul Eugen Dimitriu, scriitorul care a restabilit memoria interbelică a orașului Fălticeni și i-au fost prezentate, astăzi, trei cărți: „Țara de după gratii”, „Sub cerul Basarabiei natale” și „Vinovăția perpetuă”.

Apoi a fost vernisată expoziția „Portret de scriitor – Bucovina în cuvinte și culori” a lui Vasile Hutopilă și prezentate volumele scriitorului Vasile Aioanei.

Distribuie

Din aceeși categorie

Gara Pașcani intră în reabilitare. Ministerul Transporturilor a autorizat lucrări de peste 27 de milioane de lei

Percheziții în Iași într-un dosar de contrabandă și produse contrafăcute. Marfă de aproximativ 35.000 de lei, ridicată de polițiști

Evenimentul „Tărâmul copiilor”, amânat pentru a doua oară din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Iașul devine, pentru două zile, capitala aviației civile din România

Știri sugerate