Fenomenul șoferilor care se urcă la volan după ce au consumat alcool continuă să facă ravagii pe șoselele județului Iași.
În primele nouă luni ale acestui an, polițiștii au deschis 277 de dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar alți 263 de șoferi au fost sancționați contravențional, după ce au fost depistați cu alcoolemii de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cifrele sunt ușor mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 320 de dosare penale și 365 de sancțiuni contravenționale, însă autoritățile avertizează că pericolul rămâne major.
„Consumul de alcool scade atenția, reflexele și capacitatea de reacție. De cele mai multe ori, șoferii aflați sub influență comit greșeli grave: depășesc neregulamentar, conduc cu viteză excesivă sau pierd controlul volanului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Citește și: 20 de proiecte europene pentru dezvoltarea Iașului
Citește și: UniFEST adună studenții din Iași la distracție
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași