Actrița Maia Morgenstern a primit ieri prima stea pe Aleea Personalităților din fața Teatrului Tineretului Piatra Neamț.

Cu acest prilej, ea a rememorat debutul pe scena teatrului din Piatra Neamț, în urmă cu peste 40 ani, după absolvirea Academiei de Teatru și Film.
„Revin la Piatra Neamț cu emoțiile și cu amintirile care mă năvălesc, sunt extrem de emoționată, fericită și copleșită”, a declarat Maia Morgenstern, în cadrul ceremoniei de dezvelire a stelei care îi poartă numele.
Primarul Adrian Niță a subliniat că inițiativa de realizare a unei alei a personalităților are la bază “respectul pe care comunitatea trebuie să îl ofere celor care au dus numele orașului în toată lumea”.
La rândul său, directorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, a spus că își dorește ca steaua care poartă numele actriței Maia Morgenstern “să lumineze drumul tinerilor actori”.
Actrița Maia Morgenstern se află în aceste zile la Piatra Neamț, unde participă cu două spectacole în cadrul Festivalului de Teatru.