VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Două proiecte derulate de Consiliul Județean Suceava sunt în impas

Două proiecte cu finanțare națională și europeană, derulate de Consiliul Județean Suceava, sunt în impas.

Este vorba despre modernizarea drumului Panaci – Bilbor și amenajarea pistelor de biciclete în mai multe localități.

În ședința de ieri a Consiliului Județean, președintele GHEORGHE ȘOLDAN s-a arătat mâhnit de aceste întârzieri.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate