VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Sesiuni de formare la USV, în cadrul proiectului INTERACT

În perioada 23–24 octombrie a.c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat un maraton de formare profesională în cadrul proiectului european „Intersectional Approach to Combating Homelessness for Women” (INTERACT), cod 101172611, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Fondul Social European Plus (FSE+).

Timp de două zile, în intervalul 9:00–17:00, doamna lector univ. dr. Carmen Marcela Ciornei, din cadrul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale – Departamentul de Științe Umane și Social-Politice, expert tematic în echipa de implementare a proiectului, a susținut patru module de formare dedicate problematicii sprijinirii femeilor fără adăpost.

Temele abordate au vizat: sprijinirea femeilor fără adăpost dintr-o perspectivă de gen și intersecțională, reducerea riscurilor și aplicarea modelului „Housing First”, îngrijirea informată de traumă, precum și consolidarea rețelelor de servicii sociale printr-un limbaj comun și strategii coordonate.

Sesiunile de formare s-au adresat profesioniștilor din serviciile sociale, cadrelor didactice universitare implicate în pregătirea viitorilor specialiști și studenților din anii I, II și III ai specializării Asistență Socială. Participanții vor primi certificate de participare care atestă implicarea lor activă în activitățile proiectului.

Prin aceste sesiuni, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și partenerii proiectului INTERACT contribuie la consolidarea competențelor profesioniștilor și viitorilor specialiști în domeniul asistenței sociale, în vederea dezvoltării unor intervenții eficiente și adaptate nevoilor multiple ale femeilor fără adăpost.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Educație pentru sănătate și echilibru” – eveniment dedicat elevilor, părinților și profesorilor din Iași

Simulare de Bacalaureat în județul Iași: mii de elevi susțin probele scrise din 23 martie

Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur: lucrări în desfășurare și planuri pentru conectarea la Autostrada A8

Programul de consiliere vocațională „MyWaY” revine la Suceava

Știri sugerate