VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Senatorul PSD Doina Federovici cere clarificări privind demersurile pentru includerea României în Programul Visa Waiver

Visul românilor de a călători în Statele Unite fără vize a fost aproape de a deveni realitate în primăvara acestui an. Din păcate, schimbările recente de la Washington au dus la reevaluarea procesului și la suspendarea includerii României în Programul Visa Waiver. Cu toate acestea, intrarea țării noastre în acest program trebuie să rămână o prioritate pentru diplomația de la București.

În acest context, de la tribuna Parlamentului, senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, prin care a cerut ca diplomația de la București să facă publice demersurile întreprinse pentru reincluderea României în rândul statelor ale căror cetățeni pot călători fără viză în Statele Unite ale Americii.

„Trebuie să știm ce pași face Guvernul Bolojan pentru a clarifica situația cu Administrația de la Washington și pentru a readuce România în Programul Visa Waiver, mai ales în contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări”, a declarat senatorul Doina Federovici, care susține și că este de datoria „Ministerului Afacerilor Externe să continue, cu fermitate și consecvență, eforturile pentru includerea României în program cât mai curând, pentru că românii nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua”.

Programul Visa Waiver le-ar permite românilor să călătorească în Statele Unite fără viză pentru perioade de până la 90 de zile, facilitând astfel turismul, afacerile, studiile și schimburile culturale. România a primit pe 10 ianuarie 2025 vestea includerii în program, însă în martie Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a suspendat procesul, iar în luna mai a revocat complet desemnarea țării noastre ca stat participant.

Distribuie

Din aceeși categorie

FILIT 2025, o ediție de neratat cu peste 200 de evenimente

MOPAN Suceava a sărbătorit Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”

Restricții ale traficului pentru manifestațiile de Sărbătorile Iașului

Peste 217 mii de persoane au călătorit, în luna septembrie, din și spre Aeroportul Iași

Știri sugerate