VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

MOPAN Suceava a sărbătorit Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”

Compania MOPAN Suceava a sărbătorit, astăzi, Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”, sub egida „Sărbătorește cu MOPAN Ziua Pâinii în fiecare zi!”.

Compania suceveană a prezentat, în premieră, noua gamă “Pâinea Bună”, realizată cu maia naturală și făină din morile proprii, precum și cele mai noi investiții și modernizări.

Participanții au efectuat un tur ghidat al celor trei fabrici MOPAN, unde au putut vedea etapele procesului de producție şi noile tehnologii implementate.

La eveniment au participat directorul companiei, Adrian Porumboiu, alături de doi foști miniștri ai agriculturii, Petre Daea și Adrian Chesnoiu, prof. univ. dr. Mircea Oroian, decan al Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul USV, Aurel Popescu, președintele Patronatului ROMPAN, Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava şi prefectul judeţului Suceava, Traian Andronache.

Distribuie

Din aceeși categorie

O nouă serie de bilete pentru tratament balnear alocate județului Neamț

Proiect de investiții pentru tratarea pacienților critici politraumă, la Spitalul Județean de Urgență Neamţ

Peste 6.400 de elevi ieșeni susțin săptămâna viitoare Evaluarea Națională

QS World University Rankings 2027: USV urcă pe poziția 6 între universitățile românești incluse în clasament

Știri sugerate