VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Gala Oamenilor de afaceri – ediţia 2025, la Prestige Plaza din Suceava

În data de 16 octombrie, începând cu orele 16:30, la Prestige Plaza din Suceava, se va desfăşura Gala Oamenilor de afaceri – ediţia 2025.

Alături de agenții economici din județul Suceava, evenimentul va fi onorat cu prezența de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale și centrale, ai Guvernului României, ai Consiliului Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii din România (IMM ROMÂNIA), alte organizații de la nivel local, național și internațional, parteneri și colaboratori.

„Într-o perioadă cu provocări economice și sociale majore pentru IMM-uri, vom acorda recunoaștere și apreciere afacerilor care au dat dovadă de rezistență și adaptabilitate pentru a depăși dificultățile.”, au transmis organzatorii.

În cadrul Galei 2025 vor fi premiate rezultatele economice deosebite obținute de antreprenorii suceveni.

Totodată se va marca și aniversarea a 30 de ani de activitate neîntreruptă a unor afaceri sucevene.

De la orele 15:00, la Prestige Plaza Suceava, va avea loc o CONFERINȚĂ DE PRESĂ a Galei IMM Suceava 2025, cu următoarele teme:

  • Carta Albă a IMM-urilor- Regiunea Nord-Est.
    Prezintă: Florin Jianu- Președinte de onoare IMM România
  • Gala Oamenilor de Afaceri- ediția 2025- organizator: Patronatele IMM din județul Suceava.
    Prezintă: Ștefan Manolache- Vicepreședinte Patronatul IMM din județul Suceava

„Confirmarea participării se poate face la telefon 0230 222722, GSM 0740 136979, e-mail imm_sv@yahoo.com”, a precizat Liliana Agheorghicesei, Președinte al Patronatelor IMM din județul Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

Autovehiculele abandonate, ridicate de Primăria Iași

Alexia Plăcintă, studentă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV, a primit titlul de „Tânărul Poet al Anului”

IPJ Neamț a primit 17 proaspăt absolvenți ai şcolilor de agenți de poliție

Festivalul de Teatru Piatra Neamț 2026 își schimbă perioada de desfășurare

Știri sugerate